Companiile cotate la Bursa de Valori București (BVB) la care statul român, prin Ministerul Energiei, are participații sunt Hidroelectrica (80% din acțiuni), Romgaz (70%), Nuclearelectrica (peste 82%), Electrica SA (49,8%), Rompetrol Rafinare (44,7%), OMV Petrom (peste 20%), Conpet (aproape 59%) și Oil Terminal (87,7%).
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunțat că a anulat o licitație lansată foarte recent, pentru închirierea a circa 200 de autoturisme în regim de leasing operațional, după intrarea în vigoare a celebrei ″ordonanțe a tăierilor″ de cheltuieli bugetare, care interzice achiziția și închirierea de mașini.
Banca Națională a României a cumpărat, în luna martie, de pe piața secundară, titluri de stat în valoare de 1,268 miliarde lei, aceasta fiind prima intrare pe această piață a băncii centrale începând din mai 2022, când achizițiile au fost, însă, foarte reduse, de numai 36,6 milioane lei. Achiziții de titluri de stat de către BNR mai ridicate decât cele înregistrate acum au mai avut loc doar în lunile aprilie și mai din 2020, la vârful pandemiei de coronavirus, când statul se împrumuta cu dificultate.
Prețurile contractelor de achiziție publică de produse și servicii militare în vigoare, inclusiv cele ale acordurilor-cadru atribuite în domeniile apărării și securității, vor fi ajustate pentru a se ține seama de orice creștere a costurilor pe baza cărora au fost fundamentate inițial aceste prețuri, ajustarea urmând să se facă utilizând indicele prețurilor producției industriale calculat și raportat de Institutul Național de Statistică (INS), ceea ce va duce la majorarea netă a cheltuielilor bugetare cu 1,34 miliarde lei anul acesta, a decis Guvernul în ședința de miercuri.
Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) a atribuit Lukoil România, Rompetrol Downstream și OMV Petrom Marketing contractul prin care statul vrea să asigure în premieră, în mod centralizat, necesarul de benzină și motorină al instituțiilor publice pentru următorii 4 ani. Estimat la 3,86 miliarde de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru o sumă care va varia între 3,31 miliarde de lei și 3,57 miliarde de lei, fără TVA.
Megalicitația ce poate sări de 4 miliarde lei prin care statul vrea să asigure în premieră, în mod centralizat, necesarul de benzină și motorină al instituțiilor publice pe 4 ani, lansată luna trecută de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), a fost suspendată, după ce a fost contestată de către Lukoil România, subsidiara locală de distribuție de carburanți a grupului rus omonim.
Statul român ar putea condiționa atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității de existența unei propuneri de offset încă de la elaborarea ofertei, potrivit unei in inițiative legislative susținute atât de putere, cât și de opoziție.